Pentru voi!

Educația financiară este o preocupare din ce în ce mai des întâlnită la nivel mondial, vorbind aici inclusiv despre țările dezvoltate. Ea se adresează tuturor persoanelor, indiferent de vârstă sau de ocupație, în ultimul timp devenind principalul instrument la îndemână pentru asigurarea eficientă a protecției financiare. Diverse studii internaționale relevă faptul că de nivelul de cunoaștere al conceptelor financiare depinde bunăstarea individului. Fiecare dintre noi suntem responsabili de organizarea bugetului familiei, planificăm vacanțele, ne facem planuri pentru achiziționarea unui autovehicul, economisim sau ne îndreptăm atenția spre produse financiare destinate unei protecții viitoare a studiilor copilului.

Cu toate acestea, într-o piață financiară diversificată și în condițiile unui marketing agresiv, a alege de exemplu între două tipuri de asigurare similare nu înseamnă întotdeauna cea mai bună opțiune de preț, ci este nevoie și de o analiză a propriilor nevoi în raport cu produsul sau serviciul cumpărat, acesta trebuind să folosească scopului urmărit de fiecare în parte.  În același timp, responsabilitățile care revin odată cu drepturile consumatorului vor avea un impact major asupra utilizării produsului sau serviciului financiar ales. Mai mult de atât, schimbarea demografică care indică creșterea speranței de viață concomitent cu scăderea natalității face ca planificarea financiară a resurselor financiare la vârsta pensionării să devină o necesitate, iar dependența de sistemul de pensii publice un impediment pentru bunăstarea viitoare.

Tot mai multe reglementări din domeniul financiar pun accentul pe respectarea unor condiții de transparență și de informare a consumatorilor sau investitorilor, pentru a asigura protecția eficientă a acestora. Dar este în egală măsură de important ca informațiile transmise să poată fi comunicate într-un mod în care consumatorul nu doar le poate accesa, dar în care cunoaște cum să le acceseze și ce reprezintă aceste informații, pentru a analiza dacă îi sunt de folos, dacă are nevoie de mai multe informații sau dacă responsabilitățile ce îi revin sunt acceptabile, astfe încât să adopte cea mai bună decizie financiară din perspectiva atât a nevoilor sale cât și a resurselor financiare disponibile. Formând cererea de produse și servicii financiare, consumatorii pot influența calitatea ofertei comercianților și pot impune acestora standarde mai ridicate de calitate a serviciilor, solicitând o concurență reală la nivelul ofertei.

Nu în ultimul rând, educația financiară înseamnă nu doar a învăța despre produse și servicii, ci și a forma consumatorilor competențele necesare de a reclama încălcarea drepturilor ce le revin sau pentru a accesa mecansimele de protecție a acestor drepturi împotriva unor posibile acțiuni frauduloase, practici incorecte sau abuzive, care pot conduce la pierderi.

Obiceiurile sănătoase pot ajuta la obținerea unui standard ridicat de viață, inclusiv din perspectiva resurselor financiare. Cea mai bătrână persoană din lume a avut 117 ani. Și noi putem trăi la fel de mult, datorită medicinei moderne. Dar, pentru a avea grijă de corpul nostru, trebuie să investim în el, iar pentru aceasta avem nevoie să fim responsabili financiar.

Care este legătura dintre sănătate și piața financiară? Dacă sănătatea corpului nostru nu reprezintă prima investiție, vom cheltui mai mult după aceea cu doctorii, medicamentele și tratamentele. Vom pierde bani în timpul în care nu muncim pentru că suntem bolnavi. Vom pierde din beneficiile pe care ni le pot aduce în timp banii (dobânda sau profitul din investiții, contribuția la sistemul de pensii private ș.a.). Pentru a putea fi responsabili financiari și a putea planifica atent bugetul, obiceiurile sănătoase trebuie să facă parte din viața noastră – corpul nostru și portofelul ne vor mulțumi.

Haideți să vedem cum putem să ne protejăm viitorul.

1. Mănâncă colorat! Curcubeul dat de varietatea de culoare a fructelor și a legumelor, împreună cu proteinele (carne și pește), grăsimile sănătoase (așa cum sunt cele din nuci și semințe) și cerealele sunt cele care asigură sănătatea. Mănâncă sănătos și va fi mai ieftin decât dacă te duci la fast-food sau restaurant.

2. Ține socoteala cheltuielilor! Responsabilitatea financiară te va ajuta să cheltuiești mai puțin, să mănânci mai sănătos, să faci mișcare, să nu cheltui pentru obiceiuri nesănătoase (snacksuri, băuturi dulci, fast food ș.a.). Ține o evidență a veniturilor și cheltuielilor tale și vei fi obligat să gândești înainte de a cheltui banii.

3. Fă sport! Mișcarea fizică este esențială nu numai pentru sănătatea corpului, dar și pentru sănătatea minții. Cel puțin o oră de mișcare pe zi – joacă în parc, mersul pe bicicletă, alergare sau badminton, jocul cu zăpadă – nu te va costa nimic și chiar te va ajuta să economisești (mișcarea te ține departe de doctor).

4. Nu te apuca de fumat! Fumatul este unul dintre cele mai nesănătoase obiceiuri, care poate conduce la afecțiuni ale inimii, cancer, îți deteriorează pielea și părul, îți scurtează viața. În plus, costul ridicat al acestui obicei îți afectează serios bugetul. De ce să nu faci altceva cu banii aceștia?

5. Dormi suficient! Cu o doză de somn de minim 9 ore, corpul și creierul se odihnesc și odată cu ele și portofelul. Un somn sănătos este important pentru sistemul imunitar și pentru o minte ascuțită, în timp ce lipsa somnului te face nervos, neatent, expus riscului de a pierde bani.

Vorbește cu familia ta despre aceste sfaturi. Familia te va ajuta și va fi alături de tine.

Un ajutor pentru menținerea stării de sănătate este și produsul financiar construit pentru protecție – asigurarea de sănătate. Asigurarea nu te protejează împotriva bolii sau accidentelor, acestea sunt imprevizibile și doar tu poți fi atent să scazi riscul apariției unor astfel de incidente. Dar asigurarea te poate ajuta să beneficiezi de tratament în centre medicale de top fără cheltuieli suplimentare. Practic, asigurarea protejează financiar în cazul producerii riscului. Dacă ești responsabil financiar, o asigurare de sănătate te va ajuta atât la obținerea celor mai bune tratamente cât și la păstrarea bugetului familiei.

Asigurarea de sănătate acoperă integral sau o parte din cheltuielile generate de un accident sau o îmbolnăvire: cheltuielile cu doctorii, medicamentele, intervenția de urgență, transportul către o unitate medicală, cheltuieli spitalicești sau tratamente de recuperare. În funcție de opțiunile cuprinse în asigurare, aceasta poate oferi și posibilitatea efectuării de controale medicale preventive sau accesul la consiliere medicală pentru găsirea celui mai bun tratament.

Totuși, responsabilitatea financiară înseamnă că nu poți lăsa totul în grija asigurării. În primul rând, chiar noi trebuie să avem grijă de sănătatea noastră. Sunt riscuri de care ne putem proteja singuri, așa cum ar fi riscul de a aluneca și a ne răni dacă alergăm pe marginea unui bazin de înot sau riscul de a răci dacă nu ne îmbrăcăm gros iarna.

În al doilea rând, după ce am luat măsurile de precauție noi înșine, putem alege o asigurare, dar înainte de a o cumpăra vom fi atenți la ce cumpărăm. Trebuie să ne facem un calcul al bugetului – nu cumpărăm produse pe care să nu ni le putem permite sau care să ne îndatoreze peste măsură. Trebuie să ne analizăm nevoile – de ce am cumpăra o asigurare împotriva riscurilor provocate de practicarea scufundărilor dacă nu facem o astfel de activitate? Apoi, după ce cunoaștem ce vrem, citim cu atenție contractul de asigurare. Acesta trebuie să corespundă nevoii de asigurare și posibilităților financiare.

Abia acum putem spune că am avut grijă de sănătatea noastră!

În general, în viață, câștigul vine odată cu asumarea unor riscuri. Dacă vorbim despre bani, trebuie să cunoaștem că piața financiară are riscuri specifice, la care trebuie să fim atenți. Poate că, de multe ori, nu vom reuși să evităm producerea unui risc. Dar este important să înțelegem riscul, să îl recunoaștem și să adoptăm decizii înțelepte pentru a diminua probabilitatea de apariție sau efectele acestuia.

1. Riscul este imprevizibil. În 1983, OECD sintetizează teoriile economice asupra riscului şi apreciază că riscul reprezintă posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se producă, punând accentul pe efectele negative pe care un eveniment, anticipat cu o anumită probabilitate, sau neprevăzut, le poate genera, afectând anumite aspecte ale activităţii. Toate definiţiile asupra conceptului de risc existente în teoria economică leagă existenţa riscului de existenţa unei posibilităţi de evoluţie nefavorabilă a rezultatului unei decizii financiare, având drept rezultat o pierdere potențială. Riscul poate fi analizat în funcţie de gradul de incertitudine perceput de persoana implicată în decizia financiară, datorat necunoaşterii cu privire la efectele generate în viitor de decizia adoptată în prezent. Mulți matematicieni sau economiști au încercat de-a lungul timpului să găsească o măsură de a prevedea apariția unui risc financiar, astfel au ajuns la calculul probabilității. Dar acesta nu garantează cu exactitate când se va produce riscul și, cu siguranță, nu estimează cât de mare va fi efectul acestuia (pierderea posibilă).

2. Riscul este de diferite tipuri. Piața financiară are mai multe tipuri de risc cunoscute. Există riscuri individuale sau singulare și riscuri sistemice (ale unei piețe). În cazul primelor, acestea pot produce pagube sau genera pierderi la un nivel individual, adică unui număr precis de persoane ce au adoptat o anumită decizie financiară. În cazul riscului sistemic, acesta afectează o masă mare de oameni în același timp. Totodată, riscurile pot fi mai mici sau mai mari (dacă vorbim despre efectele lor sau despre probabilitatea de apariție). Astfel, există instrumente financiare cu risc scăzut (așa cum sunt, de exemplu, depozitele bancare, certificatele de trezorerie, fondurile de pensii private, obligaţiunile guvernamentale, fondurile de investiţii în piaţa monetară şi obligaţiuni, produsele de asigurare ș.a.), cu risc mediu (așa cum sunt, de exemplu, acţiunile, obligaţiunile cu venit variabil, fondurile deschise de investiţii în acţiuni şi de tip diversificat ș.a.) sau cu risc ridicat (printre care se numără, de exemplu, instrumentele financiare derivate). De asemenea, într-un alt tip de clasificare, riscurile sunt specifice diferiților factori ce au o influență asupra economiei (riscul politic, riscul de inflație, riscul valutar etc.), pieței financiare respective (riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate etc.) sau societății care emite instrumentele financiare (riscul de faliment, riscuri operaționale etc.). Într-o decizie financiară înțeleaptă, cunoașterea diversității riscurilor este importantă, deoarece un mod de a te proteja împotriva riscului este de a diversifica instrumentele financiare în care se investește (cu alte cuvinte, prin diversificare se cumpără instrumente financiare cu grade diferite de risc, astfel încât dacă riscul se produce în cazul unuia dintre ele, celelalte să aducă un beneficiu care să acopere pierderea, păstrându-se un echilibru).

3. Riscul este tolerat de fiecare dintre noi în mod diferit. Fiecare dintre noi suntem unici, fiind definiți de un set de caracteristici personale. În ceea ce privește riscul, important este cât risc suntem dispuși să acceptăm în alegerile noastre financiare. Iar această alegere depinde de profilul nostru individual. Unii oameni sunt mai toleranți față de risc, îl acceptă și îl suportă mai ușor, alții nu. Aceștia din urmă sunt cei care au o aversiune față de risc. În economie și în finanțe, aversiunea față de risc este acel comportament al oamenilor (mai ales consumatori de produse și servicii financiare și investitori) manifestat atunci când sunt expuși la incertitudine (risc) prin încercarea de a reduce această incertitudine. Înainte de a lua o decizie financiară este bine să cunoaștem care este nivelul nostru de toleranță, respectiv profilul nostru de risc. Acest profil este determinat atât de calitățile noastre comportamentale, cât și de situația familială, situația financiară, nivelul de cunoștințe financiare ș.a. Aversiunea față de risc este specifică unei persoane care, atunci când are de ales între două decizii financiare care îi vor aduce același beneficiu (dar care au riscuri diferite), va alege decizia cu cel mai mic nivel de risc. Toleranța față de risc este specifică unei persoane care este dispusă să își asume un nivel ridicat de risc în speranța unui beneficiu viitor mai mare. Un investitor raţional va evalua întotdeauna variantele de câştig (rentabilitatea) în funcţie de condiţiile diferite de risc, alegând combinaţia optimă (pentru el) între beneficiul aşteptat şi riscul implicat, pe care şi-l poate asuma.

4. Modul în care recunoaștem riscul și ne putem proteja este dat de nivelul de cunoștințe financiare și de cantitatea de informaţie deţinută. Se remarcă astfel, ca o cauză a apariţiei riscului şi a pieţelor imperfecte, existenţa asimetriei informaţiei. Nevoia de informaţie (pentru a lua o decizie „raţională”) şi disponibilitatea insuficientă a acesteia rezultă în capacitatea de reacţie fundamentată economic la mişcarea preţurilor instrumentelor și produselor financiare. La aceasta se adaugă și faptul că orice informație are un cost, care poate să nu fie cunoscut sau poate să nu fie suportabil, ceea ce face mai dificil accesul la informație. Deseori, comportamentul investițional este dictat de percepții și așteptări personale. Cel mai bun mod în care ne putem proteja împotriva riscului este de a deține cunoștințe financiare care să ne permită să recunoaștem cele mai bune oportunități investiționale, de a înțelege modul în care riscul se poate produce, de a găsi cele mai eficiente metode de informare cu privire la diferiții factori care pot avea o influență asupra investiției financiare. Cu alte cuvinte – educația financiară continuă.

5. Și, nu în ultimul rând, riscul va exista, oricâte măsuri de diminuare am adopta. În lumea reală NU există instrumente financiare fără risc. Indiferent de ce fel de instrumente financiare vorbim sau de ce tip de piață, riscul va exista întotdeauna. Indiferent de metoda matematică de estimare a riscului, nu există nici o formulă specială care să calculeze cu exactitate cantitatea de risc, întotdeauna va exista o parte care nu poate fi estimată, deoarece, așa cum știm, riscul este imprevizibil. Au existat, de-a lungul timpului, oameni de știință (economiști sau finanțiști) care au propus diferite formule matematice care aveau în intenție să estimeze cantitatea de risc și probabilitatea apariției lui. Realitatea a arătat că acesta nu poate fi pus într-o formulă exactă, că mereu va exista un risc care se va manifesta aleatoriu.

Poate că asumarea unui risc nu este ceea ce ne dorim, majoritatea oamenilor preferând să evite riscurile posibile pe cât mai mult posibil, deoarece inacțiunea pare de multe ori mai sigură decât acțiunea. Dar chiar dacă nu ne dăm seama, orice decizie luăm este generatoare de acțiuni sau inacțiuni viitoare, care vor genera la rândul lor alte riscuri, necunoscute în prezent. Așa că, cel mai bine este să învățăm să recunoaștem riscurile și cum să reacționăm atunci când ele se produc.

Unul dintre citatele devenite celebre care ilustrează relaţia dintre riscul şi rentabilitatea deciziei financiare este dat în filmul Wall Street (1987, replica personajului Gordon Gekko): Cât înseamnă destul? Nu se pune problema cât înseamnă destul. Este o sumă zero, unii câştigă, unii pierd. Banii nu sunt pierduţi sau făcuţi, ei sunt pur şi simplu transferaţi de la unul la altul. Acoperirea riscului reflectă gradul de cunoaştere şi înţelegere a pieţei financiare, în ansamblul său. Aşteptările investitorilor, reprezentate de rentabilitatea dorită, pot fi îndeplinite printr-o gestiune eficientă a riscului.

Ne-am întrebat de multe ori de ce avem nevoie să ne protejeze alții, când putem să ne apărăm singuri de efectele neplăcute ale unor evenimente din viață. Din păcate, nu totdeauna reușim însă să facem acest lucru. Pur și simplu pentru că viața este imprevizibilă, iar evenimentele din viața noastră sunt câteodată neașteptate.

Printre primele forme de dezvoltare a pieței financiare se regăsește nevoia naturală a oamenilor de a se asigura, de a crea o formă de ajutor reciproc într-o societate umană. Încă din antichitate, oamenii au creat sisteme în care comunitatea venea în sprijinul unuia dintre membrii săi, ajutându-l să recupereze dauna suferită. Babilonienii au fost primul popor care a stabilit statutul asigurărilor, în 1750 î.e.n. în celebrul Cod al lui Hammurabi. Dezvoltarea flotei maritime aducea babilonienilor resurse bogate din comerțul maritim. Dar furtunile și pirații de la acea vreme erau riscuri pe care nu le puteau prevedea și, de multe ori, puteau produce pierderi însemnate. Negustorii babilonieni plăteau o sumă de bani adițională celor care le finanțau transportul pentru ca, în cazul în care transportul nu ajungea la destinație, să nu mai fie nevoiți să plătească împrumutul luat. Practic, această primă de formă de asigurare avea în vedere furtul și paguba produsă de furtună.

Fondurile mutuale destinate asigurărilor au continuat să se dezvolte în istorie, odată cu nevoia comunităților de a înlătura sau de a repara efectele unor evenimente. Astfel, au apărut asigurările de viață care sprijineau pierderea unui membru al familiei, asigurările medicale care sprijineau lucrătorii în caz că aceștia se accidentau și nu mai puteau munci, asigurările de locuințe. Cea mai apropiată formă a asigurărilor așa cum le cunoaștem astăzi sunt acestea din urmă.

Nevoia de a avea o asigurare de locuință a apărut în anul 1666, odată cu marele incendiu al Londrei. Într-o perioadă în care casele erau construite din lemn, străzile erau înguste, cu case apropiate și fără a avea la dispoziție un sistem de asigurare a apei ușor de folosit, nevoia de siguranță și-a făcut apariția, incendiile fiind dese și severe. Acoperișurile de paie ardeau repede și nu puteau fi înlocuite decât de altele tot din paie. Iar locuințele erau încălzite cu foc în vatră sau șemineu, ceea ce făcea ca focul să fie greu de controlat peste noapte. În plus, lumina în casă era dată de lumânări. Focul a pornit într-o dimineață de la o brutărie și s-a răspândit rapid, ajutat de vânt, cuprinzând și roata imensă de lemn de pe Tamisa care furniza apă orașului. Gălețile de apă nu au fost suficiente pentru a domoli incendiul și, în cele 5 zile cât a durat focul, au fost distruse peste 13.000 de locuințe, un număr impresionant la acea vreme. Doar intervenția marinei engleze, care a distrus clădirile alăturate focului pentru a izola răspândirea lui, a permis oprirea dezastrului.

Dar în urma sa, focul a lăsat Londra în ruine. Pentru a preveni producerea unor evenimente similare, mai multe legi au fost date. Astfel, fiecare cartier de case trebuia să aibă 800 de găleți și 50 de scări. Fiecare casă trebuia să aibă câte o găleată, iar locuitorii trebuiau să participe la brigada de stingere a focului, ce organiza acțiuni de transport al găleților cu apă. Dar cea mai importantă măsură de protecție adoptată a fost crearea unui fond de colectare a indemnizațiilor ce urmau a fi folosite pentru reconstrucție în cazul unui incendiu.

Primul birou de asigurare a locuinței împotriva incendiului a fost deschis de Nicholas Barbon. Doctor englez de succes și economist cu o avere impresionantă, Nicholas Barbon s-a implicat în reconstrucția Londrei. După ce urmările focului au fost înlăturate, nevoia de a-și proteja bunurile a condus la deschiderea societății de asigurare într-un mic birou în spatele bursei de mărfuri din Londra. Precum echipele de pompieri de astăzi, societatea intervenea cu propriile brigăzi de stingere a incendiului la casele asigurate, iar apoi reconstruia părțile afectate ale casei.

Ideea unei societăți de asigurare împotriva incendiului a fost promovată în SUA de Benjamin Franklin, care a înființat un birou de asigurări în Philadelphia în 1751. Membrii societății de asigurări au stabilit ca fiecare dintre ei să participe cu o sumă egală, numită contribuție, care urma să fie folosită în cazul în care unul dintre ei suferea o pierdere cauzată de un incendiu. La început, societatea a avut 70 de membrii, dar în primul an de funcționare, alte 143 de polițe de asigurare au fost emise, valabile pentru o perioadă de 7 ani.

La un interval scurt de timp, în România este fondată în 1744 prima societate de asigurări – Casa de incendiu de la Braşov, prin asocierea mai multor societăți mutuale. Astfel, atunci când se producea un incendiu și casele erau distruse, întreaga comunitate participa la reconstrucția locuințelor.

De ce am recapitulat această filă de istorie? Pentru a reține că asigurarea este un produs financiar izvorât din nevoia oamenilor de a se proteja și de a participa împreună la viața comunității și la reconstrucția ulterioară producerii unui eveniment nefericit. Istoria ne învață că împreună se pot depăși momentele grele și tot împreună suportăm mai ușor costurile. Am ales să vă povestesc în acest articol despre începutul asigurărilor, așa cum le cunoaștem azi, deoarece sunt o parte importantă a vieții noastre și este important ca voi, copii, să înțelegeți și să cunoașteți aceste instrumente, pentru a le folosi înțelept atunci când veți crește mari!

La nivel european se pune din ce în ce mai mult accentul pe întărirea funcției de protecție a consumatorilor, implicit și a celor de produse și servicii financiare non-bancare. În condițiile globalizării și a diversificării instrumentelor financiare și a creșterii riscului, dezvoltarea pieței financiare non-bancare are în principal în vedere creșterea gradului de protecție a consumatorilor.

În anul 2016, pentru a veni în sprijinul consumatorilor de produse și servicii non-bancare, ASF a înființat SAL-Fin (www.salfin.ro), care oferă acestora noi posibilități de soluționare alternativă a litigiilor în acord cu bunele practici europene. Rolul SAL-Fin este de a soluționa extra-judiciar eventualele litigii apărute între consumatori și entitățile pieței financiare non-bancare, într-un mod simplu, gratuit și rapid. Conform legii, persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice constituite în asociații se pot adresa gratuit mecanismului de soluționare alternativă a litigiilor, SAL-Fin, dacă într-un litigiu cu una dintre entitățile pieței asigurărilor, pieței de capital sau sistemului de pensii private acestea refuză sau amână nejustificat rezolvarea disputei pe căi amiabile.

Mecanismul de soluționare alternativă a litigiilor poate propune sau impune o soluție în cazul unui litigiu apărut în relația contractuală a consumatorilor cu entitățile din piața financiară nebancară. Cererile de soluționare sunt instrumentate de specialiști în domeniul financiar nebancar, specialiști denumiți conciliatori. Consumatorii pot alege conciliatorul care să se ocupe de soluționarea cererilor și de asemenea, Regulamentul care reglementează activitatea SAL-Fin interzice desemnarea unui conciliator aflat in conflict de interese sau incompatibil în funcție de anumite criterii (ex. conflict de interese).

Pentru consumator, apelarea la SAL-Fin este o metodă cu avantaje semnificative:

• timpul de soluționare este, de regulă, mai scurt decât în cazul căilor judiciare;
• procedura SAL este gratuită pentru consumator, neexistând taxe judiciare de timbru sau alte taxe aferente procedurilor. Însă costurile legate de expertize, traduceri sau reprezentare vor fi suportate de către consumatori în cazul în care doresc sau le consideră necesare pentru rezolvarea litigiului;
• consumatorul alege procedura SAL în funcție de cazul său particular;
• atunci când se adresează SAL, consumatorul este îndrumat cu privire la documentele necesare constituirii dosarului. Acest suport tehnic este asigurat gratuit pentru consumator, un plus în acest context fiind acela că se pun la dispoziția consumatorului și mijloace electronice de comunicare a documentelor;
• conciliatorul care analizează disputa pe care consumatorul o are cu un comerciant este o persoană independentă, imparțială și cu o pregătire profesională de specialitate, aleasă de consumator din Registrul conciliatorilor SAL.

Consumatorii trebuie să cunoască faptul că odată accesat mecanismul de soluționare alternativă a litigiilor, nu le este îngrădit dreptul de adresare instanțelor de judecată, în situația în care soluția SAL-Fin este considetă a fi în dezacord cu interesele legitime ale acestora. De asemenea, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale se poate adresa mecanismului de soluționare alternativă a litigiilor (SAL-Fin) sau instanței de judecată pentru repararea prejudiciului.