Galerie Virtuală

pagina scrisoare

Înaltul Decret Domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza din 1860 pentru depunerea primului Proiect de Lege pentru înființarea Camerelor de Comerț și Industrie (Sursa: Biblioteca BNR; Camera de Comerț și de Industrie din București, 70 de ani de activitate 1868-1938, București: Atelierele Luceafărul SA, 1938).

pagina raport

Raportul din 1867 la Proiectul de Lege din inițiativă parlamentară pentru modificarea legii camerelor de Comerț și Industrie (Sursa: Biblioteca BNR; Camera de Comerț și de Industrie din București, 70 de ani de activitate 1868-1938, București: Atelierele Luceafărul SA, 1938).

legea burselor

În 1880 se înființa Banca Națională a României și după un an (1 decembrie 1882), deschiderea Bursei din București a fost posibilă ca urmare a adoptării Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri (1881).

BURSA

Prima clădire a Bursei (1882), de pe Strada Doamnei, sediul fiind găzduit de clădirea Camerei de Comerț. Înăuntrul acestei clădiri, deși spațiul este în prezent în renovare, se poate găsi încă primul ring bursier (Sursa pozei: Arhiva foto a Bursei de Valori București).

Puțină istorie ....

Există reglementări comerciale mai vechi care arată că primele inițiative de înființare a unei piețe bursiere de mărfuri și de valori au avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, așa cum este Codicele de Comerț al Țării Românești din 1 ianuarie 1840, realizat după modelul dat de Codul Comercial francez din 1807 și având la bază unele prevederi ale Regulamentului Organic, acesta fiind extins apoi în anul 1864 (introdus ca lege în 10 decembrie 1863) și în Moldova.

Codicele reglementa bursele de comerț, mijlocitorii de schimb și samsarii. La acea vreme, dorința era de a se înființa o bursă de comerț la București (condusă de 6 persoane) și una la Brăila (condusă de o deputăție domnească), urmând ca samsarii să-și anunțe afacerile în cadrul burselor și prețul mediu al mărfurilor să fie publicat. Codicele de la 1840 definea categoriile mijlocitorilor (agenți de schimb) și samsarilor (curtieri). Mijlocitorii erau numiți de domnitor, Codicele stabilind de asemenea în privința prețului că „rezultatul tocmelilor și al negociației polițelor ce se săvârșesc la Bursă hotărăște cursul monezilor și al polițelor, al prețurilor mărfurilor, al asigurărilor, al transporturilor pe uscat sau pe apă, al zapiselor statului altor asemenea, al căror curs este primitor de a se însemna pe fiecare zi până unde s-a suit ori s-a coborât”.

În 1880, Camera de Comerț și Industrie de la București face un memoriu către Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice în care, luând în considerare dezvoltarea comerțului cu efecte publice, propune înființarea unei burse pentru fixarea cursurilor monetare și efectelor, pe baza cererii și ofertei, pentru a opri speculațiile și fluctuațiile aleatorii. Este realizat, la inițiativa Camerei de Comerț din București, un proiect de lege pentru înființarea unei burse, care prevedea că: „Această bursă […] avea să adune la anumite ore pe comercianții, industriașii, capitaliștii, agricultorii și mijlocitorii oficiali la un loc anumit, spre a se ocupa de operațiunile lor comerciale, sub o mai deaproape priveghere a guvernului”. În data de 1 februarie 1881, în baza unor analize realizate de Pache Protopopescu, desemnat de Guvern să revizuiască Codul de Comerț Român, Nicolae Dabija, colonel și ministru al Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice, depunea la biroul Senatului un proiect de lege sub numele Legea asupra Burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri.

Senatul va vota legea înființării bursei pe 4 iulie 1881 (modificată în 24 iunie 1886), permițând astfel înființarea primei burse din România. Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri din 1881 (Sursa: Hamangiu, C. 1903, Codul general al României (Codurile și legile uzuale în vigóre 1860-1903), vol. 2, București: Editura Librăriei Leon Alcalay, p. 1859-1877), realizată tot după model francez, reglementa înființarea, prin Înalt Decret Regal, a burselor de valori și de mărfuri. Pe 1 decembrie 1881, bursa a fost deschisă în București, agenții de schimb începând activitatea de tranzacționare. Legea organiza atât bursele de valori mobiliare, cât și bursele de mărfuri.

Titlul 1, Secțiunea 1, articolele 1-3 din Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri din 1881 prevedeau:

  1. „Se institue burse de comerciŭ pentru adunarea comercianților, căpitanilor de corăbii, mijlocitorilor de schimb, mijlocitorilor de mărfuri și de producte.
  2. Scopul burselor în piețele de comerciŭ este înlesnirea transacțiunilor de tot felul.
  3. Se înființéză câte, o bursă de comerciŭ în orașele Bucurescì, Galați și Brăila”.

Orarul de tranzacționare al bursei era prevăzut de lege astfel: „Orele fie-cărei burse se fixéză de camera de comerciŭ dupe obiceiurile civile ale fie-cărei localități, combinate cu orele de pornire ale curierilor. La Bucuresci, Galați și Brăila, orele deschiderei și închiderei bursei se fixéză, împreună cu prefectul poliției, de 4 bancheri, 4 neguțători, 4 mijlocitori de schimb și 4 mijlocitori de mărfuri desemnați de tribunalul de comerciŭ. […] Bursa va fi deschisă în tóte zilele, afară de Duminecă și serbătorile legale. Tîrgul efectelor publice și private și al tuturor hârtiilor negoțiabile se face cu două ore înaintea târgurilor celor-lalte mărfuri. Informațiuni se pot lua de la secretarul comitetului bursei în tóte zilele de lucru de la 9 până la 11 ore. Tóte acestea se vor observa sub controlul comitetului bursei”.

„Principalele operațiuni cari se urméză la bursă sunt: tîrgul efectelor publice și private, tîrgul acțiunilor diverselor societăți agricole, industriale și comerciale, tîrgul scrisurilor funciare rurale saŭ urbane și a tuturor hârtiilor negociabile, vînzarea materiilor metalice, a monetelor, a tot felul de mărfuri, închirierea vaselor de transport, transportul pe uscat și apă, tot felul de transacțiuni relative la comerciul continental și maritim, interior și exterior, asigurările de tot felul, etc.”.

Negocierile se realizau la bursă, în locul separat numit parchet. Tîrgul trebuia să arate „dacă e pe bani gata saŭ dacă e cu termen” (termenul însemna maxim 1 lună). Titlurile circulau doar dacă erau însoțite de cel puțin un cupon. Taxa de tranzacționare era reprezentată de o taxă a timbrului, nu mai mare de 5 bani la suta de lei, care era suportată jumătate de cumpărător și jumătate de vânzător și se plătea camerei de comerț. Plățile în cadrul tranzacțiilor erau făcute de mijlocitori, în fiecare zi de bursă, iar cele mai mari de 100 de lei se realizau „în mandate de viramente asupra Băncei Naționale”. Numărul mijlocitorilor de schimb se determina la fiecare 3 ani, numirea lor fiind făcută prin Decret Regal. Mijlocitorii puteau da procură specială de reprezentare unei alte persoane sau mai multora, dar mandatarii trebuiau să fie români iar mijlocitorul era răspunzător de faptele acestora. Mijlocitorii de schimb erau obligați să înscrie toate operațiunile și tranzacțiile făcute în registrele proprii („carnet șnuruit și parafat de tribunalul de comerciŭ”), înscriind sumele în litere, fără abrevieri, fiind menționate toate detaliile vânzării, cumpărării, negocierii.

În Monitorul Oficial nr. 200 din 6 (12) decembrie 1881 se publică primul Regulament al burselor de comerciŭ de către Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice, aprobat prin Decret Regal în baza raportului ministrului Dabija nr. 50820 și a Jurnalului Consiliului de miniștri nr. 9 de la 2 decembrie 1881. Regulamentul pomenește, printre altele, de tranzacțiile la termen:„Térgul cu termen este saŭ ferm saŭ cu premiŭ. Este térgul ferm vînzarea saŭ cumpérarea unei valori a căreia predare, contra plăței pretului, trebue să se facă la o epocă determinată, care se numesce lichidațiune. Este térg cu premiŭ saŭ liber, operațiunea prin care cumpérătorul ‘și reservă dreptul de a anula térgul la o epocă fixată mai dinainte, abandonând în profitul vînzétorului o indemnitate numită premiŭ, care este convenită deja”.

În Monitorul Oficial din decembrie 1882 au fost publicate primele cotații bursiere ale companiilor românești tranzacționate pe bursa de la București. La acea dată erau cotate: obligațiuni rurale convertite, obligațiuni ale Căilor Ferate Române (cotate și la Berlin), scrisori funciare rurale, scrisori funciare urbane, împrumutul municipal cu primă al Bucureștiului, acțiuni Dacia România, acțiuni Banca Națională a României, acțiuni Baia de Aramă, argint contra aur, bilete ipotecare contra aur, rubla de hârtie, florini austrieci, lire otomane.

La mai puțin de un an de la deschidere a avut loc primul crah bursier din România, în noiembrie 1883, provocat mai ales de imposibilitatea efectuării lichidării. Presa vremii titra: „Crahul de la bursa din București, prevăzut de noi și de Banca Națională, s-a întâmplat cu începerea lichidărilor din noiembrie (…). ”.

Ca urmare a celor petrecute, în 1886, Camera de Comerț și Industrie solicită modificarea legii. O modificare adusă de legea din 1886 este introducerea următorului amendament: „Ori-ce operațiune de bursă, regulat făcută, constitue un act de comerciŭ și dă nascere unei obligațiuni perfecte, la care nu se póte opune nici într’un cas excepțiunea de joc”. Din dezbaterile legii, redate de monitorul oficial, reies preocupările legiuitorului de la acea vreme ca „A duoa reformă coprinsă în proiect consistă în aceea că operațiunele cu termen să se facă între persóne cunoscute; iar nu ca până acum de agenții de schimb pe contul lor, fáră să spună în numele cui tratéză. De sigur că acest principiŭ este bun; de óre-ce intr’o bursă începĕtóre ca a nóstră, nu póte și nu e bine să se lase liber curs acelor jocuri maloneste cari degeneréză în adevĕrate flagele pentru avuția țĕrei”.

Sursa foto: Bibioteca BNR; Cartea acționarului, îndreptar bursier, Simon Gartenberg, 1938.

Sursa foto: Bibioteca BNR; Cartea acționarului, îndreptar bursier, Simon Gartenberg, 1938.

Sursa foto: Arhiva Bursei de Valori București.

Sursa foto: Arhiva Bursei de Valori București.

Sursa foto: Arhiva Bursei de Valori București.

În 1914, izbucnirea violentă a războiului generează închiderea Bursei pe 18 iulie, rămânând închisă pe toată durata Primului Război Mondial. La acea perioadă erau tranzacționate acțiunile emise de 63 de societăți și 58 de tipuri de rente și obligațiuni de stat (efecte cu dobândă fixă).

Distrugerea sondelor de petrol din timpul războiului a făcut ca valorile mobiliare să se deprecieze masiv. Repararea sondelor de către germani a condus însă la cotarea acțiunilor industriei petroliere române la Bursă, determinând creșterea ulterioară a cotațiilor. Între 1917 și 1918, tranzacțiile bursiere s-au realizat în „târgul bursier” de la cafeneaua Schreiber și pe Strada Lipscani. Bursa Oficială de Efecte, Acțiuni și Schimb se redeschide în octombrie 1918, activitatea sa crescând mereu, iar localul Bursei devenind neîncăpător.

Până în anul 1916, majoritatea plasamentelor în efecte publice era realizată în obligațiuni ale marilor proprietari funciari și în rente, pentru ca apoi, după anul 1921, când a avut loc reforma agrară și pe fondul creșterii importanței industriei, provocată de război, acestea să se efectueze preponderent pentru finanțarea industrială și a comerțului. În perioada 1919-1925, bursele de comerț din România erau guvernate de trei tipuri de reglementări legale. Legea din Vechiul Regat din 1904, extinsă și în Basarabia în 1919, se completa cu legislația austriacă aplicabilă Bursei de la Cernăuți, din Bucovina, dar și cu legislația maghiară din Banat și Transilvania pentru Bursele din Arad și Timișoara. Apare astfel din nou necesitatea unei legi care să răspundă nevoilor economice ale României. O nouă lege este promovată de profesorul Virgil Madgearu, ministru al Industriei și Comerțului și este ratificată prin Decret Regal pe 13 august 1929. Expunerea de motive realizată de Virgil Madgearu preciza: „Necesitatea adaptării uzanțelor găsite bune și consfințite în materie de bursă până azi, a modului de încheiere al tranzacțiilor de efecte, acțiuni schimb mărfuri, situațiunea financiară și economică a țării, precum și necesitățile unui bun mers al încheierilor operațiunilor și apoi încrederea deplină în tranzacțiunile ce se fac la Bursă, au călăuzit la întocmirea proiectului de lege ce însoțește această expunere de motive” . Avizul Consiliului Legislativ constata față de această propunere de lege că „prin proiectul de lege de față se organizează și se unifică regimul Burselor pentru întreaga țară”. Legea Madgearu din 1929 aduce noi modificări în funcționarea pieței bursiere, având loc separarea bursei de mărfuri de bursa de acțiuni și efecte. Bursa este definită ca fiind „instituție publică creată cu scopul de a reuni comercianți sau negustori, industriași sau producători, armatori și asigurători în vederea negocierii valorilor mobiliare publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, închirierii vapoarelor și acoperirii riscurilor de orice fel”.

În 1938 este publicată de către Simon D. Gartenberg, președintele Asociației Remizierilor Oficiali de Bursă, „Cartea acționarului – îndreptar bursier”, aceasta fiind una dintre primele dovezi ale preocupării față de educația financiară a publicului regăsite în biblioteci. Aflăm astfel că, în 1938, la bursa de la București erau tranzacționate acțiunile a 56 de societăți și că mai multe titluri financiare românești erau vândute pe bursele străine (acțiuni Astra Română la Paris, Amsterdam, Anvers și Zürich; acțiuni Concordia la Paris, Bruxelles, Anvers și Zürich; acțiuni Steaua Română la Paris, Basel, Frankfurt, Geneva și Zürich; acțiuni Petrol-Block la Paris, Lille, Anvers, Liege și Zürich; acțiuni Redevența la Paris; efecte constând în rente și împrumuturi erau tranzacționate la Paris, Londra, Berlin, New York, Zürich, Roma, Milano, Basel, Berna, Geneva). De asemenea, la bursele occidentale mai erau cotate și alte valori emise de societăți cu capital românesc și străin, care însă nu erau cotate la București: Colombia, Danubiana, Omnium, Petrofina, Societatea de Gaz și Electricitate din București, Steaua Română Française și Steaua Română (British), Zahăr și Rafinaj în România.

Buletinul Bursei București din decembrie 1939 scria: „Nici odată târgurile financiare mondiale n’au fost mai influențate, ca în 1939, de evenimentele europene. Și anul 1938 cunoscuse destule dificultăți internaționale, dar tot se crezuse că până la urmă zăngănitul armelor va fi îndepărtat, optimism care se răsfrânsese asupra burselor de valori. Într’adevăr anul 1939 din punct de vedere bursier debutează sub cele mai bune auspicii. Nivelul cursurilor era destul de ridicat la 1 Ianuarie 1939, nivel care n’a putut fi mult timp menținut. Căderi serioase s’a produs la sfârșitul lunei Ianuarie, odată cu sfârșitul războiului spaniol. În Martie, bursele sunt cuprinse de panică, în urma ocupării Boemiei de germani. În Aprilie, italienii ocupă Albania, altă neliniște, urmată de tensiunea polono-germană, care sfârșește cu războiul și ocuparea Poloniei.[…] Suntem mulțumiți că putem constata că România, cu toate greutățile prezente prin care trece, a răspuns obligativității acordurilor cu debitorii străini, plătindu-și cupoanele la timp. Creditul statului a rămas neștirbit și s’a resfrânt, în ultimul timp, printr’o urcare simțitoare a rentelor noastre la Bursele din Paris, Londra și Zurich”.

La Arhivele Naționale se găsește o adresă din 1942 a Comisarului Guvernului desemnat la Bursa de la București, N. N. Stoika, adresată Oficiului de Studii din Ministerul Finanțelor, care răspundea solicitării instituționale din 20 mai 1942 și care redacta următoarele: „De sigur, elementele străine de neamul, de credință, și de idealurile noastre, neconvenindu-le decăderea lor din situațiunile ce dețineau, în dauna elementului românesc, caută, prin abțineri și prin tot felul de svonuri lansate în șoapte, să discrediteze noua orânduire românească pe piața financiară și bursieră a noastră”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, economia României este centralizată, ca parte a reformei inițiate de regimul comunist. În aceste condiții, se decide închiderea Bursei în iulie 1948. Instaurarea proprietății de stat, ca unic proprietar, nu mai permitea existența produselor specifice pieței bursiere, precum acțiuni sau obligațiuni corporative, iar Bursa nu mai avea de ce să existe, având în vedere că nu mai exista obiectul tranzacțiilor. Deținerea în proprietate a societăților comerciale era interzisă. Pe 11 iunie 1948, în baza Legii nr. 119/1948 a naționalizării, 1.050 de întreprinderi industriale, bancare sau de asigurări treceau în proprietatea statului, ca „bun de consum al poporului” și Bursa se închidea. Profesorul Nicolae Volonciu povestește în cartea sa (Volonciu, Nicolae, 2017, Amintiri din patru țări, București: Editura Solomon, p. 113.): „în ziua de 11 iunie, cu câteva minute înainte de deschiderea bursei, un cetățean care voia să facă o tranzacție a ajuns la ușă și a găsit un mare lacăt. Veniseră mai de dimineață agenți financiari, poliție și, printre ei, un hâtru care lăsase un bilețel lângă acel lacăt. Ce era scris pe acel bilețel? «ÎNCHIS PENTRU INVENTAR!»”.

Sursa foto: arhiva ASF, arhiva personalului ASF, arhiva BVB.

Decembrie 1989 a însemnat în istoria economică și financiară a României un punct de cotitură, regimul comunist bazat pe centralizare și proprietate a statului fiind modificat și, în mod natural, apărând din nou premisele existenței pieței de capital și bursei de valori.

Primul act normativ a fost Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990), care a permis înființarea societăților comerciale private și apariția acțiunilor și obligațiunilor, instrumente financiare tranzacționate la o bursă de valori. După această lege, reforma economică a continuat, procesul de trecere a proprietății de stat în proprietate privată fiind unul necesar pentru o economie de piață. În 1991, Guvernul de la acea dată emitea o hotărâre (Hotărârea de Guvern nr. 65/1991 din 23 ianuarie 1991) privind organizarea Bursei de valori (în vigoare de la 28 ianuarie 1991): „să organizeze Bursa de valori ca societate pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Înființarea Bursei de valori din București se va face astfel încât aceasta să poată desfășura operațiunile specifice imediat ce vor fi îndeplinite condițiile tehnice și formele de funcționare.”. Obiectul de activitate al BVB era stabilit ca fiind pentru „crearea condițiilor de funcționare și implementare a pieței secundare de capital, în cadrul mai larg al pieței de capital din România”. În 1991 a fost demarat și Programul de Privatizare în Masă (PPM), care prevedea transferul gratuit al unei părți din acțiunile statului la diferite societăți către populație și prin vânzarea acțiunilor rămase după transfer. Banca Națională a României și Ministerul de Finanțe (în cadrul căruia, în 1992 s-a înființat Agenția Națională pentru Titluri de Valoare – ANTV- care avea să devină în 1994 Comisia Națională a Valorilor Mobiliare – CNVM – autoritatea de reglementare și supraveghere a pieței de capital) au construit relansarea Bursei de Valori din România. S-a constituit Asociația Bursei de Valori București, formată din 24 de „brokeri” (societăți de valori mobiliare – SVM) autorizați să negocieze la bursă.

În data de 23 iunie 1995 are loc ceremonia de inaugurare a Bursei de Valori București (BVB). Ceremonia de deschidere a avut loc la BNR, aceasta fiind și locația în care bursa începe să funcționeze în primii ani. Primul clopoțel de începere a ședinței de tranzacționare a fost sunat și bursa de la București s-a redeschis. Gestul a rămas simbolic, păstrându-se și astăzi, fiind un simbol specific burselor din întreaga lume.

În 1996 a avut loc înființarea pieței extra bursiere, care conferea cadrul instituțional organizat pentru tranzacționarea unui număr foarte mare de acțiuni ale unor societăți ce nu îndeplineau condițiile (capitalizare, transparență etc.) de listare pe o piață reglementată. S-a înființat astfel o piață bursieră ce copia modelul american al pieței NASDAQ din New York, numită Rasdaq (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations); piața Rasdaq a fost preluată de BVB în 2005.

Necesare pentru funcționarea unei burse, inițial au fost înființate mai multe societăți de registru (evidență a valorilor mobiliare). Aceste societăți s-au transformat ulterior, în 2007, respectând cerințele legislației europene, în Depozitarul Central, care asigură compensarea și decontarea tranzacțiilor bursiere, precum și evidența registrelor societăților emitente.

În vara anului 1992 este înființată Bursa Română de Mărfuri (BRM), pentru ca apoi în noiembrie să înceapă tranzacțiile. BRM avea ca obiect nu doar tranzacțiile cu mărfuri, dar și tranzacțiile la termen cu diferite instrumente financiare. În data de 14 decembrie 1994 se înființează, la Sibiu, în baza deciziei a 11 acționari, Bursa de Mărfuri Sibiu, a cărei denumire a fost schimbată în mai multe etape, prima schimbare a fost în Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS), iar ulterior în Sibiu Stock Exchange (Sibex), având ca obiect inițial de activitate intermedierea de mărfuri, până în 1997 când activitatea sa principală s-a transformat în dezvoltarea și administrarea piețelor de instrumente financiare de tipul instrumentelor financiare derivate.  Bursa de la Sibiu s-a remarcat prin faptul că s-a înființat și a funcționat printr-o finanțare obținută din emiterea de acțiuni, având loc ceea ce numim astăzi „finanțare prin intermediul pieței de capital”, care nu implică un credit bancar și care este unul dintre cele mai „capitaliste” instrumente de finanțare a unei afaceri.

În iulie 1997, Bursa de la Sibiu și-a început activitatea de tranzacționare a instrumentelor financiare derivate, fiind primul operator ce administra o bursă a contractelor futures și options în România. Primele tranzacții cu futures au fost tranzacționate prin strigare în ring (open outcry), care a funcționat la Sibiu până în iunie 2000, când bursa a introdus o platformă electronică de tranzacționare, permițându-se astfel tranzacționarea la distanță. Bursa de la Sibiu a continuat să se dezvolte, ajungând în 2010 prima bursă din Europa care a implementat derivate pe indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) denominat în dolari americani și a doua în lume după CME (Chicago Merchantile Exchange) care oferea spre tranzacționare derivate ce aveau ca suport cel mai cunoscut indice
internațional bursier.

Implementarea cerințelor legislației europene și evoluția economică și financiară a lumii a condus la fuzionarea bursei de la Sibiu cu BVB, procesul de consolidare bursieră finalizându-se în 2018.