TIPURI DE INSTRUMENTE FINANCIARE

Acțiunile sunt titluri de capital emise de societățile comerciale. O acțiune reprezintă o parte din capitalul unei societăți, divizat în părţi egale. Persoanele care dețin acțiuni sunt numite acționari, iar veniturile obţinute din acțiuni poartă denumirea de dividende și reprezintă cota parte din profiturile care nu sunt reinvestite de societate, la care deţinătorul de acţiuni este îndreptăţit. În cazul în care dețineți acțiuni într-o societate, ești îndreptățit și la o cotă parte din valoarea societății respective, în situația în care, aceasta face obiectul procedurii de lichidare. Acțiunile pot conferi sau nu drept de vot, ceea ce înseamnă că acționarul poate, sau nu, să dețină dreptul de a vota în cadrul adunării generale a acţionarilor (AGA) sau cu privire la administrarea societății.

Majoritatea acțiunilor tranzacţionate în piața de capital au și drept de vot și sunt denumite acțiuni comune. Acțiunile care nu poartă cu ele și dreptul de vot se numesc acțiuni preferențiale. O altă diferernță între cele două tipuri de acțiuni este aceea că, în cazul în care societatea emitentă intră în faliment, deținătorii de acțiuni preferențiale au dreptul la participarea la procesul de lichidare înaintea deținătorilor de acțiuni comune.
Acțiunile preferențiale mai aduc și beneficii în cazul dividendelor, acestea fiind plătite în mod regulat, indiferent dacă societatea a înregistrat sau nu profit. Fiecare societate emite acțiuni preferențiale în modul său particularizat. Într-un fel, acțiunile preferențiale seamănă cu obligațiunile.

Obligațiunile sunt titluri de creanță prin care emitentul autorizat se împrumută de la deținătorii de obligațiuni și este obligat să plătească periodic o dobândă (denumită cupon) și să ramburseze valoarea obligațiunii (numită principal) la o dată viitoare denumită scadență. Scadența diferă în funcție de tipul obligațiunii.

Obligațiunea reprezintă, de fapt, un împrumut sub formă de titlu de valoare pentru suma aferentă valorii nominale a obligațiunii. Emitentul de obligațiuni este echivalentul debitorului, deținătorul de obligațiuni este echivalentul creditorului, iar cuponul reprezintă dobânda. În momentul în care cumperi obligațiuni, în fapt, împrumuți bani unui emitent care poate fi o autoritate publică sau o societate comercială. În contul acestui împrumut, emitentul va plăti o anumită rată a dobânzii pe întreaga durată de viaţă a obligaţiunii (până la scadență), iar la scadență se va returna și valoarea nominală a obligațiunii.

Atât obligațiunile, cât și acțiunile sunt titluri transferabile, diferența dintre cele două fiind aceea că acționarii sunt deținători ai unei cote parte din societatea respectivă, iar deținătorii de obligațiuni sunt deținători ai unei cote parte din împrumuturile acordate unui emitent.

Dintre tipurile de obligațiuni disponibile pe piața de capital din România putem enumera: obligațiunile corporative (obligațiuni emise de societăți), municipale (titluri de creanță emise de autoritățile locale, regionale în scopul atragerii de fonduri cu utilitate publică) și de stat (obligațiuni emise de statul român, sau de alt stat). Obligațiunile corporative pot fi garantate (au garanții speciale destinate protecției deținătorilor în eventualitatea falimentului societății), sau negarantate. De asemenea, obligațiunile pot fi răscumpărabile (emitentul le poate răscumpăra înainte de scadență) sau nerăscumpărabile.

Drepturile aferente deținerilor de acțiuni (drepturi de alocare și drepturi de preferință) sunt instrumente financiare alăturate acțiunilor. Drepturile de preferință sunt instrumente financiare emise pe termen scurt (până la momentul subscrierii acțiunilor nou emise) care conferă acționarilor dreptul de a subscrie acţiuni nou emise, înainte ca respectivele acțiuni să fie oferite spre subscriere altor acționari sau unor părţi terțe. Drepturile de preferință sunt tranzacționate separat de acțiunile pe care acționarii au dreptul să le subscrie. Drepturile de alocare sunt valori mobiliare negociabile emise pe termen scurt (până la momentul listării acțiunilor din oferta publică) și care atestă dreptul deținătorului de a primi acțiuni în momentul în care acțiunile societății sunt admise la tranzacţionare pe piața de capital.

Certificatele de depozit, având la bază acțiuni suport, sunt valori mobiliare care conferă deținătorului drepturi și obligații aferente acțiunilor suport în baza cărora au fost emise, precum și dreptul de a obține, prin conversie, acțiunile suport.

Titlurile de stat sunt instrumente financiare care atestă datoria publică, constituind împrumuturile statului pe diferite termene (scurt, mediu sau lung), în moneda națională sau în valută, fiind purtătoare sau nu de dobândă. Prin intermediul acestor instrumente financiare statul contractează un împrumut pentru finanțarea diferitelor proiecte proprii, a deficitului bugetului de stat, a datoriei publice, pentru susținerea balanței de plăți sau pentru consolidarea rezervei valutare.

Unitățile de fond sunt instrumente financiare emise de organismele de plasament colectiv (OPC), la un preț stabilit în funcție de valoarea activului net al organismului respectiv. Unitatea de fond este o deținere din activul net al fondului de investiții respectiv. Activele nete sunt reprezentate de valoarea investițiilor fondului din care se scad cheltuielile.
Cu alte cuvinte, deținerea unei unități de fond îți dă o deținere a unor părți din mai multe investiții (portofoliu investițional). Tu acorzi finanțarea necesară pentru ca fondul să cumpere instrumente financiare variate, iar valoarea acestora se împarte proportional la numărul total al unităților de fond existente. Valoarea unei unităţi de fond se modifică zilnic, în funcţie de valoarea activului net (valoarea investițiilor). Denumirea oficială a valorii unei unităţi este Valoarea Unitară a Activului Net (vuan).

Instrumentele financiare derivate sunt contracte financiare a căror valoare este determinată de fluctuațiile valorii activului suport, care poate fi o acţiune, un indice bursier, rata dobânzii, rata de schimb etc. Aceste instrumente pot fi utilizate pentru a transfera sau prelua riscurile de evoluție a prețurilor activelor suport

Instrumentele financiare derivate tranzacționate cel mai frecvent la diverse burse sunt contractele futures și opțiunile. Ambele sunt contracte standardizate care se referă la cumpărarea sau vânzarea unui anumit activ suport, la o dată viitoare stabilită și la un preț negociat în momentul tranzacției. Data viitoare este denumită data livrării, data scadenței sau data decontării finale. Prețul prestabilit se numeste prețul futures. Prețul activului suport la data livrării se numește preț final de decontare. Un contract futures conferă deţinătorului obligația de a cumpăra sau vinde, în timp ce, în cazul opţiunii, deținătorul are dreptul, dar nu și obligația, de a cumpăra sau vinde. Altfel spus, deținătorul unei opțiuni poate exercita dreptul aferent contractului, în timp ce părțile implicate într-un contract futures sunt obligate să execute contractul la data decontării.

Produsele structurate sunt instrumente finaciare hibrid de natura titlurilor de credit care au caracteristici specifice privind formarea prețului similare instrumentelor derivate, întrucât au la bază un activ suport, care poate fi un alt instrument financiar (de exemplu, acțiuni), un indice bursier sau valutar, o rată a dobânzii, o marfă, coșuri ori combinații formate din acestea. La momentul emiterii, produsele structurate sunt însoțite de un prospect de bază, care definește principiile generale de funcționare și pot fi admise la tranzacționare pe piața bursieră reglementată. Produsele structurate pot avea o maturitate (un termen de existență) predeterminată sau nelimitată, iar prețul lor poate fi calculat oricând, pe baza prețului activului suport.

Emitenții produselor structurate pot fi instituții de credit, firme de investiții, precum și alte instituții financiare reglementate. Emitentul produselor structurate înlocuiește fluxurile de numerar obișnuite ale unei obligațiuni (de exemplu, cupoane și rambursare principal la scadență) cu fluxuri non-standard care sunt determinate (derivate) prin raportare la evoluția prețului sau valorii unui activ suport (de exemplu, indice, marfă). Produsele structurate pot avea caracteristici suplimentare celor aferente obligațiunilor obișnuite (efect de levier/leverage, protecție a capitalului investit), care modifică dinamica valorii produselor structurate comparativ cu activul suport.